Jurnaliştii nu pot fi prezenţi întotdeauna în locul în care se întâmplă un eveniment. De exemplu, undeva în creştetul munţilor are loc un accident aviatic în care mor zeci de oameni. Ca să ajungă acolo, jurnaliştilor le-ar lua probabil câteva ore. Dar să presupunem că exact în momentul accidentului un turist era în apropiere, avea o cameră video la îndemână şi a filmat întreaga scenă. El este singurul care are imaginile din momentul accidentului. Totodată, el este şi o sursă cheie pentru jurnalişti. A fost la faţa locului şi a văzut ce s-a întâmplat. În momentul de faţă, turistul are mai multe opţiuni: poate da înregistrarea televiziunilor, site-urilor specializate, ziarelor pentru ediţiile online, poate intra în direct prin telefon într-un jurnal de ştiri sau poate să posteze pe blogul personal înregistrarea şi întreaga poveste. Mai poate da un mesaj pe Twitter, mai poate uploada filmul pe YouTube şi lista poate continua. Orice ar face din ce am enumerat aici s-ar numi jurnalism cetăţenesc (citizen journalism).

Fără să ironizăm pe nimeni, putem să rezumăm foarte simplu conceptul de jurnalism cetăţenesc spunând că este un jurnalism făcut de amatori. Sunt oameni obişnuiţi, care nu au neapărat o pregătire jurnalistică, dar care vor să le spună sau să le arate şi altora ce au văzut sau ce au trăit ei. Fac exact ceea ce fac jurnaliştii profesionişti: adună informaţii, decid dacă sunt relevante pentru public, le pun într-o formă jurnalistică (le atribuie semnificaţii) şi le distribuie publicului. Nu de puţine ori, munca lor este la fel sau chiar mai valoroasă decât a jurnaliştilor profesionişti. Am putea să le spunem jurnalişti  de ocazie, pentru că au avut ocazia să fie martorii unor întâmplări ieşite din comun.

Putem privi dezvoltarea jurnalismului cetăţenesc din perspectiva a două procese importante în industria media: producţia de conţinut şi distribuţia de conţinut. Până nu demult, era destul de complicat să faci o fotografie sau un filmuleţ. Acum, cu un simplu telefon mobil le poţi face pe amândouă fără mare efort. Deci e mult mai simplu să creezi conţinut jurnalistic. Tot nu cu mult timp în urmă, nu era foarte la îndemână să transmiţi o informaţie unui public numeros. Acum poţi să publici o informaţie pe Internet într-un timp foarte scurt şi având costuri foarte mici. Concluzia e una simplă: evoluţia tehnologiei a schimbat complet logica tradiţională a producţiei şi a distribuţiei de conţinut jurnalistic. Aproape oricine poate produce acum o informaţie pe care o consideră valoroasă şi să o distribuie unui public numeros.

Citizen journalism nu înseamnă doar user-generated content (UGC)

Mai multe companii media importante au îmbrăţişat ideea şi au înţeles că ajutorul din partea jurnaliştilor de ocazie nu este deloc de neglijat, aşa că au creat platforme prin care utilizatorii obişnuiţi pot contribui cu conţinut: iReport (CNN), uReport (Fox News), Your news (BBC), CBSEyeMobile (CBS), Sharek (Al Jazeera) etc. De asemenea, au fost create platforme independente, fără nicio legătură cu grupurile media tradiţionale, prin care jurnaliştii amatori pot să publice conţinut (OhMyNews, AllVoices, Bleacher Report, Cell Journalist, Demotix, Citizen News – YouTube, Helium, NowPublic etc.).

Reţelele sociale, Twitter-ul, platformele video, platformele foto au împins jurnalismul cetăţenesc înspre o nouă dimensiune, cea a jurnalismului colectiv, în care mai multe persoane pot contribui la construirea unui subiect/a unei poveşti. Practic, în jurul unui topic oricine poate adăuga “piese” (poze, clipuri, text, audio).

Dar jurnalismul cetăţenesc este ceva ce depăşeşte sfera UGC. Şi cel mai bun exemplu în acest sens este reprezentat de blogurile personale. Practic fiecare dintre autorii de blog este un mic patron de publicaţie. Are regulile lui, creează conţinut media şi-l distribuie către un public prin propriile mijloace, fără să apeleze la un grup media. În consecinţă, bloggerii nu sunt doar simpli useri, ci au şi  calitatea de distribuitori de informaţie, de “proprietari” ai unui mijloc de distribuţie.

Ameninţă jurnalismul cetăţenesc statutul jurnalismului convenţional?

Un medic, un economist, un avocat, un mecanic auto, care îşi fac bloguri pe care publică periodic noutăţi din domeniu, opinii, sfaturi şi analize pot rivaliza oricând cu paginile specializate ale unor reviste. E clar, e o concurenţă, iar mulţi jurnalişti din media tradiţionale se simt ameninţaţi. Ameninţarea există, însă este pozitivă, pentru că stimulează competiţia.

Totodată, jurnalismul făcut de jurnalişti profesionişti nu are cum să dispară, ci e nevoie mai degrabă să se adapteze. Am explicat într-un articol mai vechi de ce jurnalismul convenţional nu va muri.

Dincolo de ameninţare, mai important este faptul că jurnalismul cetăţenesc vine în întâmpinarea jurnalismului convenţional. Unul dintre importantele merite ale jurnaliştilor amatori este că aceştia produc informaţii pe care de multe ori, din motive întemeiate, jurnaliştii profesionişti nu au cum să le producă.

Ce-i separă pe jurnaliştii amatori de jurnaliştii profesionişti

Pregătirea jurnalistică

Nu toţi jurnaliştii au pregătire jurnalistică din şcoală, ştiu. Însă jurnaliştii profesionişti lucrează într-un mediu în care pot învăţa de la colegi, de la şefi, din propriile greşeli. Lor are (sau ar trebui să aibă) cine să le spună când greşesc şi cum ar trebui procedat corect. Jurnaliştii de ocazie, chiar dacă au studii în materie, nu vor primi constant feedback de specialitate. 

Canale de distribuţie

Jurnaliştii amatori au mai multe opţiuni atunci când vine vorba să-şi distribuie informaţiile, nu sunt constrânşi de apartenenţa la un grup media. Pot să lanseze în acelaşi timp o informaţie pe mai multe canale: bloguri, Twitter, reţele sociale, forumuri, platforme video (cum e YouTube), platforme foto (cum e Flickr) etc.

Motivaţia “scrisului“

Aici lucrurile sunt destul de clare. În timp ce pentru profesionişti jurnalismul e un job, pentru amatori este orice altceva (plăcere, pasiune, distracţie, umplerea timpului…). Jurnaliştii profesionişti sunt plătiţi pentru a produce conţinutul media, pentru a fi în fiecare zi disponibili să facă acest lucru.  Jurnaliştii de ocazie nu sunt obligaţi să facă asta în fiecare zi, pentru ei e o activitate secundară.

Standardele de calitate

Jurnaliştii profesionişti trebuie să respecte nişte standarde de calitate, fie ele impuse de instituţiile media pentru care lucrează, fie de diferite coduri profesionale. Pentru jurnaliştii amatori calitatea nu este la fel de importantă  ca informaţia în sine. Un lucru normal, ţinând cont că nu toţi dispun de tehnica de care dispun reporterii sau fotoreporterii de exemplu. Sunt cazuri însă în care chiar şi jurnaliştii profesionişti fac rabat de la calitate în favoarea informaţiei. De exemplu, dacă singurele imagini de la un naufragiu sunt filmate de un amator cu telefonul mobil, slaba calitate a lor nu este un argument să nu fie difuzate imediat de televiziuni.

Credibilitatea

Nu putem nega faptul că jurnaliştii profesionişti au avantajul umbrelei pe care le-o asigură brandurile pentru care scriu. În cele mai multe cazuri, jurnaliştii amatori trebuie să se lupte mult mai mult pentru a avea credibilitate. Totodată, instituţiile care încurajează publicul să trimită ştiri/imagini au o problemă atunci când vine vorba de reursele pe care trebuie să le mobilizeze pentru a verifica acest conţinut primit de la jurnaliştii amatori.

Sursa: ghidjurnalism.ro