Copiii refugiaților, între discriminare și istorii de succes

article1
Foto CIJM

Zeci de copii din Moldova sunt fugari din alte țări. Au venit împreună cu părinții lor, fugind din calea bombardamentelor și a persecutării,  pentru a-și găsi un adăpost sigur și liniștit. Cei mai mulți străini care, în ultimul timp, au solicitat azil sau protecție umanitară sunt din Siria și Ucraina, dar și din Pakistan, Afganistan și câteva state africane. Odată ajunși în Moldova, mulți se plâng că se lovesc de birocrația din instituțiile statului și de mentalitatea societății, fiind discriminați doar pentru că arată altfel. Sunt însă și din cei care nu se lasă bătuți și luptă cu stereotipurile, reușind să obțină rezultate mai bune chiar decât semenii lor din Moldova.

VIDEO// Cum sunt primiți în Moldova copiii refugiaților

Un copil din Siria, printre primii la limba română

Mumtaz Sultan are 14 ani, este din Siria și a venit în Moldova împreună cu părinții săi în urmă cu patru ani. I-a fost greu la început, pentru că nu cunoștea limba română și nici rusa. Băiatul povestește că a fost primit cu dispreț atunci când a pășit pragul unei școli din Chișinău.  „Am venit în clasa a 5-a și primul semestru am mers la o școală din Chișinău și eram discriminat. Dar eu știu de ce eram discriminat – pentru că nu cunoșteam limba și arătam altfel. Apoi ne-am stabilit cu familia în satul Mereni. Aici m-au primit cu mult mai bine. Din prima zi au venit în jurul meu și mă întrebau cum e în Siria, cum e vremea acolo. Mi-am făcut foarte mulți prieteni”, povestește Mumtaz.

După primul an de studii, Mumtaz i-a uimit pe toți, când la un eveniment organizat de școală a recitat  poezia „Limba Noastră”. Au urmat apoi rezultate de invidiat la olimpiade, inclusiv la limba română. „Am devenit unul dintre cei mai buni din liceu. Și asta e ceva neobișnuit, pentru că nu-s moldovean, dar am note la fel de bine ca ceilalți”, susține băiatul. Mama sa, Deiri Dima, se arată mândră de reușitele fiului ei. „A început să participe la olimpiadele din cadrul școlii. La început deținea întâietate la limba engleză și anul acesta a mers și la olimpiada raională și a ocupat locul IV. Apoi a mers la alte competiții din liceu și obținea primul loc.  Are o mulțime de diplome, în fiecare an participă la olimpiade. Are premiul I la georgrafie, la informatică, chimie și limba engleză, precum și locul II la matematică și la limba română”, precizează mama sa.

Integrarea copiilor refugiați, în patru pași

Deiri Dima susține că a decis să rămână în Moldova pentru că era țara pe care o cunoștea din anii de studenție - a făcut aici medicina. După finalizarea studiilor, s-a întors în Siria, unde și-a creat o familie, însă războiul i-a distrus tot ce a reuşit să agonisească în 13 ani de căsnicie: două farmacii şi o fermă de cai. A sperat că se va întoarce în Siria, însă războiul continua, așa că a fost nevoită să solicite azil în Moldova. Deiri afirmă că aici și-a găsit cea de-a doua casă, mai ales pentru fiul său. „Îmi doresc ca Mumzat să facă studii aici, pentru că Moldova poate oferi studii de calitate. Îl las să se însoare cu o moldoveancă, de ce nu? Mai are un an și va obține cetățenia Republicii Moldova. Copiii iau cetățenia în cinci ani, iar părinții lor  - peste opt ani. Eu poate mă voi întoarce în Siria, încă nu știu, dar Mumtaz va rămâne aici. Viitorul lui este în Moldova”, susține Deiri.

Deiri Dima: „Copiii refugiaților se pot integra ușor în Moldova, dacă părinții fac pașii corecți:

copilul trebuie să fie înscris la cursuri pentru a învăța limba română;

copilul trebuie să obțină acces la serviciile medicale;

copilul trebuie să aibă un loc de trai stabil;

copilul trebuie dat imediat la grădiniță sau școală și de urmărit cum are loc procesul de integrare;

 

Le vine greu să se adapteze pentru că sunt mutați dintr-un loc în altul

Lidia Crețu, directoarea liceului din Mereni Foto: CIJM

Lidia Crețu, directoarea liceului ”Emil Nicula”, instituția în care până nu demult a învățat Mumtaz, afirmă că succesele băiatului se datorează muncii pe care acesta a depus-o zi de zi, dar și implicării cadrelor didactice. Ea spune că atunci când a venit la Mereni, băiatul nu prea cunoștea limba română, însă, la numai câteva luni distanță, acesta se exprima aproape liber. ”Sunt sigură că se va descurca de minune în noua lui școală. E păcat că nu are posibilitatea să rămână mai mult timp aici, la noi”, spune Lidia Crețu. Directoarea e de părere că autoritățile ar trebui să identifice posibilități ca, odată integrați într-o comunitate școlară copiii refugiaților să nu mai fie nevoiți să plece în altă parte. Potrivit ei, această creează noi dificultăți de adaptare pentru copii, care sunt puși în situația să schimbe mai multe colective într-o perioadă scurtă de timp. 

Povestea refugiaților poate fi și una de succes

A Ali Yuser și mama sa, Karim Amalid   Foto: CIJM

O altă adolescentă, A Ali Yuser, a  venit în Moldova acum patru ani împreună cu părinții săi. Ani la rând familia sa a încercat să se stabilească cu traiul în diferite țări, iar ultima escală înainte de Moldova a fost Dubay – un oraș prea scump pentru un refugiat, după cum afirmă mama fetei, Karim Amalid. 

Yuser, care acum are 11 ani, cunoștea doar araba când s-a înscris la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” și a avut nevoie de un an pregătitor ca să poată continua studiile. „M-a ajutat faptul că știam puțină engleză și franceză. Am învățat destul de repede și am început să îi învăț și pe părinții mei”, spune Yuser.  Acum fata vorbește limba română la fel ca orice adolescent de vârsta ei și are o mulțime de prieteni la școala în care învață.

De câteva ori pe săptămână, Yuser, împreună cu mama sa, vine la Centrul de caritate pentru refugiați care activează în sectorul Buiucani al capitalei. Karim este așteptată aici de elevii săi – adulți și copii cărora le predă limba arabă, iar fiica sa interacționează cu alți copii în cadrul orelor de desen și origami. Printre elevii săi sunt și  câțiva concetățeni de-ai noștri, în special copii.

Yuser și mama sa Karim, alături de alți copii și părinți, la Centrul de Caritate pentru Refugiați din Moldova

Povestea acestei familii este mai degrabă o istorie de succes din viața refugiaților. Asta deoarece ei toți au reușit să se integreze în țara noastră. Pentru că nu și-au găsit de lucru în baza profesiilor pe care le au, părinții s-au înscris la facultate. Tatăl face studii în domeniul aviației, iar mama – la cei 44 de ani pe care îi are este studentă în anul II la facultatea de arhitectură și urbanism de la Universitatea Tehnică a Moldovei. În țara sa de baștină – Irak, Karim a lucrat profesoară de matematică.

Cea mai mare problemă a familiei este faptul că nu poate ieși din țară. Contrar asigurărilor care le-au fost acordate de autorități, documentul de călătorie care le-a fost eliberat la începutul anului curent nu le permite să iasă din țară. „Am încercat să facem o vizită în România, dar am fost opriți la hotar, ni s-a interzis accesul în țara vecină”, spune Karim. Familia planifică să rămână în Moldova pentru mulți ani înainte, deoarece este „o țară liniștită și prietenoasă cu noi”.

A Ali Yuser este pasionată de desen și origami  Foto: CIJM

Mereni, locul de refugiu pentru fugarii din alte țări

Până își găsesc un loc de muncă și reușesc să-și închirieze o locuință, persoanele refugiate sunt cazate temporar în centre de adăpost pentru o perioadă de șase luni, însă termenul poate fi extins. Un astfel de centru se află în satul Mereni, Anenii Noi, o localitate situată în apropiere de Chişinău. Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNCHR) a construit aici o casă cu patru apartamente pentru familiile prigonite de războaie sau de regimuri autoritare. Viceprimarul Aurelia Roșca spune că persoanele trecute prin acest centru au adus dovada că străinii se pot integra fără probleme, mai ales dacă societatea este tolerantă. „Am avut familii cu 3-4 copii, familii foarte bune, care s-au integrat normal pentru că au avut copii la grădiniță sau școală și au fost nevoite să aibă contact cu lumea. La început comunicau prin gesturi, apoi au învățat limba română. Aceste familii ne salută, practic se închină. Sunt foarte deschise. De fiecare dată când am organizat evenimente culturale, acestea s-au implicat activ”, menționează viceprimarul.

Viceprimarul Aurelia Roșca: „Sunt mama, tata și nașa familiilor refugiate, care primesc adăpost la Mereni”.

Aurelia Roșca mai spune că refugiații stabiliți la Mereni se bucură de sprijinul primăriei până reușesc să se pună pe propriile picioare. „Eu mă ocup de toți refugiații care vin la Mereni. Sunt mama, tata și nașa lor. Eu știu cum îi cheamă pe toți, le cunosc problemele. Ei vin la mine pentru că primarul nu are timp, sunt permanent la dispoziția lor. Îi ajutăm să facă o cerere de angajare pentru că ei nu cunosc limba, să obțină acces la serviciile de asistență medicală fără plată, să aibă scutire la alimentarea în școli și grădinițe, să beneficieze de indemnizația socială”.

Casa pentru refugiați din satul Mereni, Anenii Noi. Foto: CIJM

O indemnizație din care nu poți trăi

Printre măsurile de susținere pe care statul Republica Moldova le acordă refugiților este o indemnizație lunară pentru copii. Dumitru Russu de la Coaliția Nediscriminare afirmă că există o mare discrepanță între indemnizația pentru acești copii și suma ce stabilește minimul de existență. „Indemnizația pentru copil este de 750 de lei. Dacă vorbim, de exemplu, despre copiii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, minimul de existență este de 1800 de lei. De fapt, această sumă ne arată cât de vulnerabile sunt aceste persoane față de cheltuielile de zi cu zi. Sigur că statul încearcă să întreprindă alte măsuri pentru a minimiza chletuielile, cum ar fi asigurarea cu un loc de trai sau alte beneficii, însă de fapt noi plasăm acești copii într-o situație de risc – un risc prin care îi facem dependenți de venitul pe care îl au. Se știe că o problemă majoră este angajarea refugiaților în câmpul muncii. Și atunci problemele financiare sunt esențiale pentru a supraviețui”, precizează Russu.

Potrivit lui, în ultimul an la Coaliție Nediscriminare au început să parvină solicități de la refugiați care se plâng pe autorități că le-ar pune blocaje la obținerea unor forme de protecție. „Noi sperăm, în special din partea societății și a autorităților, să se dea dovadă de cât mai multă indulgență și toleranță față de aceste persoane, deoarece cu regret deseori în societate este trasat un semn de egal între un străin și un teriorist. Să nu confundăm cuvântul străin cu criminal sau terorist etc”, conchide reprezentantul Coaliției Nediscriminare.

Mentalitatea, o barieră aproape imposibil de depășit

Lucrări făcute de copii la Centrul de Caritate pentru Refugiați  Foto: CIJM

Problemele de integrare sunt diferite, ne spune Keita Abdramane, președinte al Societății de Protecție a Copiilor de Origine Africană din Moldova. Bărbatul trăiește de 30 de ani în Moldova și afirmă că în acest timp a văzut multe cazuri de discriminare a străinilor. „Și asta vine din familie, depinde de educație. Am văzut cum părinții își încurajează copiii să arate cu degetul. Le zice: „Uite, vine un om de ciocolată”. Este umilitor”,  precizează Keita Abdramane.

Acesta spune că și-ar dori ca miturile despre migrație să fie spulberate, astfel încât oamenii, indiferent de țara de origine, să se simtă tratați la egal. „În Moldova există discriminare. Legea ne oferă protecție, dar în practică se face o diferențiere între ai noștri și ai voștri. De exemplu, atunci când căutăm un loc de muncă, dacă telefonezi și îți aude doar vocea, imediat ți se decide soarta, deși avem și noi  studii, niște competențe”, subliniază Keita Abdramane. El spune că au fost cazuri în care copiii o dată discriminați nu și-au mai putut vindeca rănile și atunci când au atins majoratul au părăsit Republica Moldova.

„O fetiță a fost umilită  în grădiniță, mergea și la o școală de sport din sectorul Botanica și mereu era discriminată. Când a crescut, a fugit în Belarus. S-a întâmplat cu doi ani în urmă. Mama ei a încercat s-o întoarcă, s-a rugat și la ambasada Belarus, dar fata, fiind pur și simplu umilită, a fugit. Ea putea să învețe și să lucreze aici pentru că avea condiții bune. Mama ei avea doua apartamente, dar fata se simțea discriminată. În Franța, de exemplu, am mulți prieteni de culoare și acolo nimeni nu arată cu degetul. Sper că și Moldova va ajunge la așa un nivel – să nu mai existe discriminare”,  concluzionează  Keita Abdramane.

„Acum ca niciodată e nevoie de compasiune și toleranță”

Reprezentantul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în Moldova, Traian Țurcanu, declară că în ultimul timp s-au întețit mesajele xenofobe în lume, pe fondul valului de emigrare generat de războiul din Siria. „Este un fenomen foarte grav... Este un lucru periculos când liderii politici nu doar din Europa, dar și din SUA, unde candidați la președinție utilizează o retorică dură față de refugiați, în special față de cei care provin din statele islamice...Vin cu un mesaj de toleranță și compasiune față de cei care provin din țări musulmane și necesită protecție. Societatea viitorului cu siguranță este una multietnică,  multiculturală și multireligioasa. Este un lucru pe care trebuie să-l acceptăm în condițiile în care arhitectura securității internaționale se schimbă. Și Moldova nu este o excepție”, subliniază Traian Țurcanu.

VIDEO// Club de presă dedicat refugiaților din Moldova, 10 iunie 2016

În ajunul Zilei Mondiale a Refugiatului, reprezentantul UNHCR  în Moldova a făcut apel la compasiune și toleranță: „Nu trebuie să lăsăm xenofobia să ne eclipseze rațiunea. Trebuie să înțelegem că instituția azilului este una care vine să salveze vieți, nu să facă politică”.

Copiii refugiaților, într-o petiție pentru ONU

În luna septembrie, o petiție va fi trimisă Adunării Generale a ONU, în deschiderea summitului global al Națiunilor Unite privind refugiații și migranții. Petiția este plasată pe site-ul UNHCR pentru a fi semnată de public și a transmite astfel un mesaj clar guvernelor că trebuie să acționeze solidar și să își asume partea de responsabilitate. „Criza refugiaților este de fapt o criză a solidarității, o criză a lipsei înțelegerii între state”, precizează reprezentantul UNCHR  în Moldova.  Petiția solicită guvernelor să  asigure fiecărui copil refugiat dreptul la educație, un adăpost sigur fiecărei familii și dreptul la muncă fiecărui refugiat sau șansa de a învăța abilități noi pentru a aduce o contibuție pozitivă comunității lor.

Cine se ocupă de refugiații din Moldova   

Centrul de Caritate pentru Refugiați  Foto: CIJM 

În Republica Moldova, străinii care caută un adăpost sunt asistați de Biroul pentru Migraţie şi Azil şi de Agenţia ONU pentru Refugiaţi. Nu oricine însă poate obţine statutul de refugiat. Iniţial, acestor persoane li se acordă protecţie de urgenţă, după care este verificată dacă în ţara de origine viaţa şi siguranţa ei sunt puse în pericol. Copiii sunt tratați în mod prioritar și beneficiază de aceleași drepturi ca și minorii din țara-gazdă, în primul rând, au acces gratuit la educație și la serviciile de sănătate.  La fel, li se oferă produse alimentare, cazare temporară şi posibilitatea de a studia limba română.

În Moldova activează trei centre regionale de integrare a străinilor - la Bălți, Cahul și Chișinău. Olga Poalelungi, șefa Biroului Migrație și Azil, afirmă că Moldova nu are o prea mare experiență pentru acordarea drepului de azil. În toamnă se vor împlini 15 ani de la ratificarea Convenția privind statutul refugiaților, iar termenul de „integrare” a fost introdus abia în 2011, când UE a venit cu o solicitare în contextual liberalizării regimului de vize.  Moldova a preluat modelul Marii Britanii: se implică atât refugiații, cât și statul cu un program de integrare. „Este important nu doar să primim refugiați, ci să le asigurăm și standarde de calitate. Iată aici este problema-cheie, să vedem care sunt capacitățile de a reacționa corect cu locuri de cazare, cu apă, cu medicamente etc.”, declară funcționara.

La rândul său, Paknehad Ahmad Djavid, director al Centrului de Caritate pentru Refugiați,  susține că îi vine foarte greu să spună ce ar trebui să facă Moldova pentru refugiați, în condițiile în care și localnicii o duc foarte greu. „Viața dificilă are impact direct asupra persoanelor venite din afară, inclusiv a copiilor. Cu cât este mai înaltă calitatea vieții, cu atât se trăiește mai simplu și mai ușor, ceea ce nu-i specific pentru Moldova”, adaugă  Paknehad Ahmad Djavid.

O nouă lege pentru refugiați, votată în prima lectură

Recent, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a legislației ce vizează refugiații și solicitanții de azil, reieșind din practicile europene. Documentul a fost elaborat de Ministerul de Interne și conține termeni noi în procedura de examinare a cererilor de protecție internațională. Un accent deosebit este pus pe cazurile în care sunt implicați solicitanții de azil minori. Totodată, sunt extinse atribuțiile consilierului de eligibilitate, sunt definitivate mecanismele ce asigură protejarea minorilor, în special a celor neînsoțiți și se face claritate în noțiunile de „protecție umanitară” și „protecție internațională”. În plus, proiectul de lege mărește termenele de valabilitate de călătorie pentru refugiați până la 5 ani și a beneficiarilor de protecție umanitară până la 3 ani.

Numărul refugiaților, într-o creștere continuă

Foto: Reuters

În fie­care an, la 20 iunie este marcată Ziua Mondi­ală a Refu­gi­a­tu­lui. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite,  aproape 60 de milioane de persoane sunt nevoite să-şi lase casele din cauza războiului şi să se refugieze în alte ţări. În Moldova, numărul celor care solicită protecţie este în continuă creştere, mai ales în urma conflictelor armate din Siria şi Ucraina. În prezent, în țara noastră sunt înregistrate 600 de persoane cu statut de refugiat sau protecție umanitară, care provin din Ucraina, Siria, Afganistan, Pakistan şi din câteva ţări africane. 40 la sută din persoanele care solicită o formă de protecție sunt copii, femei și oameni în etate.

Investigația a fost realizată în cadrul proiectului „Advocacy for Child Rights” desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) cu suportul UNICEF Moldova. Opiniile exprimate pe acest site aparţin autorilor şi editorilor şi nu reflectă neapărat politicile sau viziunile UNICEF.